„Prietenul bun la nevoie se cunoaşte”

Trăiesc cu speranţa că fiecare persoană are în viaţă măcar un prieten adevărat. Dar dacă nu l-ai  găsit incă, îţi sugerez  ideea să  fii alături de prieteni. Nu te gîndi mult, căci un prieten bun niciodată nu te va lăsa la nevoie.

Nu numai omul poate fi în calitate de prieten adevărat, dar chiar şi un animăluţ gingaş îţi poate fi prietenul bun şi fidel, uneori chiar este mult mai fidel şi mai lînţelegător decît un om.

Un astfel de prieten demn de încredere am avut şi eu în copilărie. Era un căţeluş gingaş şi blînd, care se numea Ursu. Într-o zi, cînd l-am călcat pe lăbuţă s-a uitat la mine şi a lătrat, dar mai apoi Ursu a înţeles că nu am făcut-o intenţionat,  pur şi simplu nu l-am văzut. Astfel, el cu sensibilitatea şi bunătatea lui, a hotărît să mă ajute. De atunci m-a sprijinit nespus de mult.

Cînd ieşeam din ogradă el venea cu mine şi începea a lătra de parcă îmi spunea ceva. La început nu înţelegeam ce dorea el, iar pe parcurs am înţeles: cînd lătra  în dreapta mea, trebuia să mă deplasez la dreapta, cînd lătra în stînga, Ursu îmi da de ştire să mă deplasez la stînga. Întotdeauna cînd îi ziceam să plecăm la prietenele mele din copilărie, mă ducea exact la locul de destinaţie, lătrînd la portiţa prietenei la care trebuia să ajungem. Aşa un căţel obişnuit a reuşit să devină un însoţitor de nădejde pentru mine.

Mulţi ani Ursu mi-a fost de mare ajutor, dar întro zi a venit el la uşă şi a început a lătra cu jale. Mi-am dat seama că a păţit ceva. A plecat la poartă si iarăşi a început a lătra jalnic. I-am deschis portiţa, i-am spus „adio” şi a plecat prietenul meu. Multă vreme a trecut de cînd Ursu nu mai este alături de mine, dar şi astăzi îmi aduc aminte cu mult drag de el.

Ecaterina Vîrtosu, nevăzătoare din s. Ulmu, rnul Ialoveni