Publicat de: atdv | 20 iunie 2011

Învăţa-ţi să alegeţi mereu o atmosferă pozitivă, atît în familie, cît şi în societate

Societatea Orbilor din Moldova serbează în anul 2011 Jubileul de 65 de ani. Evenimentul a fost marcat şi la OT Ialovenia AO SOM, ce a avut drept obiectiv promovarea relaţiilor armonioase în familiile nevăzătorilor.

Astfel, la 27 mai 2011, în incinta Consiliului Raional Ialoveni –Sala mare, Organizaţia Teritorială Ialoveni a Societăţii Orbilor, a avut onoarea să marcheze evenimentul socio-cultural, consacrat jubileului de 65 ani a Asociaţiei Obşteşti „Societatea Orbilor din Moldova”. Evenimentul a avut o dublă semnificaţie, pentru că data de 15 mai este declarată şi “Ziua Familiei” şi în acest context, la acest eveniment socio-cultural s-au promovat relaţiile armonioase în familiile persoanelor cu disabilităţi de vedere.

Activitatea a avut ca scop, socializarea persoanelor cu disabilităţi de vedere, încurajarea acestora şi a familiilor lor, crearea unei bune dispoziţii şi promovarea atitudinii pozitive faţă de nevăzători şi slabvăzători, desigur mesajele de felicitare şi urări de bine pentru “Societatea Orbilor” şi pentru cei ce realizează munca de zi cu zi pentru o viaţă mai bună a nevăzătorilor, constituiau firul roşu al evenimentului.

Ne-am bucurat de prezenţa la eveniment a  Preşedintelui interimar al raionului Ialoveni – Domnul Nicolae Mereacre, a reprezentantului direcţiei Centrale a SOM, domnul Vladimir Vlas, care a venit cu o surpriză frumoasă, cu un buchet de trandafiri însoţite de urări de bine. Am avut ca oaspeţi reprezentanţi ai societăţii civile şi de la mass-media locală, aş vrea să mulţumesc aici pentru prezenţă şi receptivitate, Marianei Ţîbuleac – coordonator Relaţia cu publicul şi Tatianei Filip, – reprezentanţii „Centrului de Asistenţă Juridică pentru persoanele cu disabilităţi”.

În centru atenţiei  în această  zi, erau membrii OT Ialoveni, fiind însoţiţi de prieteni şi rude.

Atmosfera de sărbătoare a fost evidenţiată prin condiţiile create, flori de primăvară în sală, microfon instalat, ce mi-a fost  personal util, ca moderatoare. A doua parte a evenimentului, a fost consacrat ansamblului de nevăzători din Orhei, cu titlul model „Doruleţ” care cu adevărat a descreţit frunţile celor prezenţi la sărbătoare.

Tot aici ţin să  aduc sincere mulţumiri colegului meu, Preşedintelui OT Orhei, D-lui, Petru Vasilescu pentru prezenţa personală împreună cu ansamblul, şi cu multă voie-bună. Cred, că prin colaborare între Organizaţiile teritoriale se pot face cu adevărat schimbări atît de necesare nevăzătorilor din Republica Moldova.

Preşedintele interimar al raionului Domnul Nicolae Mereacre, a venit cu un mesaj de felicitare pentru „Societatea Orbilor” şi a menţionat colaborarea eficientă a administraţiei raionului cu tînăra organizaţie Teritorială Ialoveni a SOM.

Domnul Vladimir Vlas ne-a felicitat pentru  evenimentul organizat şi pentru acţiunile desfăşuratela OT Ialovenipe parcursul existenţei organizaţiei, timp de doi ani, ne-a urat succese în continuare, la fel dumnelui a remarcat sprijinul ce va fi oferit şi pe viitor de către DC a SOM.

Domnul Gheorghe Gorea- specialist principal în problemele persoanelor în vîrstă şi cu disabilităţi în cadrul Secţiei „Asistenţa Socială şi Protecţie a Familiei” din raionul Ialoveni, cu care avem o colaborare fructuoasă, odată cu mesajul de felicitare a menţionat eficienţa şi necesitatea activării OT Ialoveni în raion, căci astfel nevăzătorii îşi pot găsi soluţii mai simplu la problemele lor.

Nevăzătorii şi slabvăzătorii beneficiază  permanent de serviciile Secţiei „Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei”, aşa servicii precum sunt Ajutorul social, compensaţii la transport, ajutor material, foi de reabilitare la sanatoriu, etc. Însă aş vrea să menţionez că aceste servicii trebuiesc extinse, fiind insuficiente pentru nevăzători, de aceste servicii se bucură doar anumite categorii de nevăzători.

Pe parcursul evenimentului am menţionat colaborările cu organizaţiile de profil, am mai informat invitaţii şi membrii despre rezultatele pozitive realizate în cadrul Centrului Naţional de Informare şi reabilitare a AO SOM, la care a fost posibil, să beneficieze de cursul de reabilitare două persoane, timp de două luni jumătate, cu finanţarea Consiliului Raional Ialoveni.

În acest context am promovat relaţiile armonioase şi constructive, de sprijin reciproc, atît de necesare familiilor persoanelor cu disabilităţi, pentru a înfrunta mai uşor dificultăţile vieţii, insuficienţa materială, starea precară a sănătăţii, de multe ori barierele de socializare, de integrare în comunitate.

Considerăm, că este foarte important evidenţierea reuşitelor membrilor organizaţiei, ceea ce constituie un exemplu pozitiv pentru ceilalţi, care sunt  mai pasivi şi de multe ori disperaţi, copleşiţi doar de propriile lor griji.

Am încercat să evidenţiem un eveniment  emoţionant şi important din viaţa fiecărei persoane, formarea familiei, protagonista acestui eveniment a fost Vera Rotaru, o membră activă a organizaţiei noastre, ce şi-a crescut singură practic doi copii frumoşi şi bine educaţi, iar acum s-a căsătorit. Am felicitat acest cuplu frumos dăruindu-le un album de fotografii pentru a-şi păstra amintirile frumoase din viitoarea lor familie. Am accentuat şi formarea relaţiilor dintre familiile organizaţiei dela Ialoveni, căci nănaş le este Victor Salcuţan, un membru foarte activ şi cu iniţiativă. S-au cunoscut recent, dar activităţile în cadrul organizaţiei i-a apropiat.

Problema lipsei de socializare, de comunicare şi interacţiune a nevăzătorilor, izolarea lor este prezentă în diverse ţări, astfel, că asemenea activităţi pentru  persoanele cu disabilităţi de vedere sunt binevenite oriunde şi oricînd, însă în  Republică Moldova nevăzătorii au de mai înfruntat şi dificultăţi financiare, cu pensii şi indemnizaţii mizere, insuficiente adesea pentru o alimentaţie cît de cît optimă şi medicamentele necesare. În acest context am venit pentru membrii organizaţiei noastre cu un mic sprijin care au constat din pachete de produse alimentare, necesare fiecăruia de consumat zi de zi – pachetele constau din diverse feluri de crupe, paste făinoase şi fructe uscate, am avut grijă sa le oferim acele produse ca, să le ajungă pe ceva timp.

Cu această ocazie mulţumim mult sponsorilor pentru sprijinul oferit, pentru gestul nobil şi receptivitatea la apelul nostru, deoarece datorită lor a fost posibilă organizarea evenimentului.

La fel aducem sincere mulţumiri fiecărui agent economic în parte, ce ne-a sprijinit, aceştia sunt: EuroCreditBanc, SRL “Multipac”, SRL ”Agroialovenenii”, SRL ”Sandriliona”,  SRL ”Moldcargo”, Restaurantul „Voyaj”, Cafeneaua „Doi Cucosi”, SRL „Monicol”, Magazinul „Luminiţa”, „Miver-com”.

Ce poate fi mai frumos şi mai plăcut după o perioadă de muncă şi organizare, decît să vezi mai multe zîmbete şi frunţi descreţite, mai mulţi oameni ce interacţionează şi îşi fac noi prieteni, ce înţeleg, că doar împreună putem trece mai uşor peste dificultăţile vieţii, că putem deveni mai buni şi mai activi social, că în ciuda disabilităţii de vedere pe care o au, ei se pot integra în societate.

 Autor: Tatiana Goraş


Lasă un comentariu

Categorii